Care sunt noile tarife pentru ridicarea deşeurilor din Prahova aprobate de ADI

majorare tarife salubritate ridicare gunoaie ploiesti rosal adi deseuri

Persoanele fizice şi juridice din Ploieşti şi alte 34 de localităţi prahovene vor plăti mai mult pentru ridicarea gunoaielor, după votul de miercuri din şedinţa ADI Deşeuri.

Adunarea Generală a Asociaţilor din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor" a decis miercuri, cu majoritate de voturi, actualizarea tarifelor pentru ridicarea şi transportul gunoaielor în aşa-zisul sector 2-6, deservit de operatorul Rosal. Pentru persoane fizice, tariful total, incluzând TVA, creşte, în mediul urban, de la 13,22 lei pe lună la 16,39 lei pe lună. Acesta este compus din tariful pentru ridicarea gunoiului menajer, aşa-zisa fracţie umedă, care a crescut de la 9,5 la 10,61 lei, plus componenta pentru deşeuri reciclabile, de 5,78 lei. Asta înseamnă că, în mediul urban, tariful final, cu tot cu TVA, pentru deşeuri amestecate, practic cel care este aplicat aproape în mod universal, va ajunge la 16,39 lei, înregistrând o creştere de 24%.

În mediul rural, noul tarif va fi, cu tot cu TVA, de 8,70 lei de persoană pe lună, compus din tarif de 6,18 lei pentru fracţia umedă şi 2,52 pentru fracţia uscată.

Pentru societăţile comerciale, plata se va face la tonă, cu un tarif final de 476,47 lei.