Asumată de ani buni de către Consiliul Judeţean Prahova dar nedusă la capăt, investiţia pentru înlocuirea a două arzătoare la centrala termică de la Brazi, estimată la 12,3 milioane de lei, urmează să fie finanţată printr-un program naţional derulat de Ministerul Dezvoltării. Autorităţile judeţene aşteaptă ca 85% din fondurile necesare să vină de la minister şi anunţă că lucrările ar urma să se deruleze în perioada 2020-2021.
În urmă cu mai bine de un an, când erau tensiuni foarte mari privind viitorul sistemului de termoficare din Ploieşti şi contractul cu operatorul Veolia Energie se apropia de expirare, Consiliul Judeţean Prahova anunţa că doreşte să iasă din parteneriatul cu Primăria şi că era dispus să-i transfere în patrimoniu CET-ul de la Brazi. Cam pe atunci a reapărut la lumină situaţia arzătoarelor, cunoscută de ani buni de factorii de decizie din Palatul Administrativ, primarul reclamând că autorităţile judeţene şi-au asumat obligaţia de a înlocui cele două arzătoare şi nu pot să transfere centrale termică şi o parte din reţeaua primară de încălzire a Ploieştiului cu tot cu această datorie rămasă neonorată. Datoria în sine provine de la nişte standarde de mediu, care au obligat Consiliul Judeţean, ca proprietar al instalaţiei, să facă intervenţiile pentru modernizare. La momentul respectiv, înlocuirea celor două arzătoare de la cazanul nr. 5 al CET Brazi era evaluată la aproximativ două milioane de euro, între timp, după toate amânările, costurile au ajuns să crească.
Ajungem, aşadar, cu povestea la zi, când Consiliul Judeţean Prahova a aprobat, în şedinţa din această săptămână, intrarea în Programul Termoficare, lansat pentru perioada 2019-2027 de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Conform hotărârii aprobate, valoarea totală a investiţiei pentru proiectul „Înlocuire arzătoare cu NOx redus la cazanul nr. 5, CET Brazi” depăşeşte de puţin 12.310.000 de lei, iar cheltuielile eligibile sunt finanţate în proporţie de 85% prin acest program naţional. Ccontribuţia proprie a CJ Prahova ar urma să fie de 1.846.530 de lei, iar investiţia va fi eşalonată până în 2021, conform hotărârii.
"Obiectivele preconizate a fi atinse prin realizarea investiției se fundamentează pe reglementările impuse de legislația de mediu, respectiv Legea 278/2013 în sensul că emisiile de substanțe poluante la cazanul nr. 5 CET Brazi, rezultate din evacuarea gazelor de ardere din instalația de ardere, trebuie să respecte valorile limită măsurate la evacuarea la coș. Valorile limită admise pentru emisiile de Nox la IMA care utilizează gaze naturale sunt: limita Nox este de 100 mg/mcN; limita pentru CO este 100 mg/mcN; limita pentru pulberi este de 5 mg/mcN", se mai arată în documentaţia care însoţeşte proiectul de hotărâre.