Noul tarif pentru gigacalorie intră în dezbaterea Consiliului Local. Vezi cât vor plăti ploieştenii!

sistem centralizat termoficare ploiesti
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

La mai bine de două luni de când a fost publicat, spre consultare, proiectul de hotărâre privind ajustarea preţului pentru energia termică produsă în sistem centralizat în Ploieşti ar putea fi aprobat marţi de Consiliul Local. Autorităţile promit că populaţia va plăti ca până acum, urmând ca majorarea să fie acoperită prin subvenţie de la bugetul local.

Forul legislativ local a fost convocat pentru marţi, într-o şedinţă extraordinară care, pe lângă proiectul privind termoficarea, mai are pe ordinea de zi proiecte de rectificare a bugetului local şi bugetului SGU şi de prelungire a perioadei de atribuire a unor locuinţe de necesitate. În cazul termiei, există o propunere de majorare a tarifului, care vine după ce operatorul din acest domeniu, Veolia Energie Prahova, a obţinut un aviz din partea Autorităţii Naţionale de Relementare în domeniul Energiei. Noua valoare propusă este de 362,58 lei fără TVA pe gigacalorie. Cu tot cu TVA, noul tarif, care urmează să fie dezbătut marţi, ar fi de 431,47 lei pe gigacalorie, similar valorilor din Bucureşti şi alte oraşe mari.

Peste acest tarif standard, administraţia locală va mai achita, de la buget, o sumă de 40,92 lei cu TVA pe gigacalorie, până în luna februarie a anului viitor, pentru acoperirea unor diferenţe pe care operatorul le avea de recuperat, aferente unor modificări ale preţului materiei prime din perioada ianuarie 2016 - februarie 2019.

Cât vor plăti ploieştenii

Acordarea subvenţiei de la buget permite ca preţul facturat populaţiei să se menţină la valoarea de 186,97 lei fără TVA, respectiv 222,49 lei cu tot cu TVA.

De altfel, în toate declaraţiile de până acum, primarul Andrei Volosevici promisese că va propune Consiliului Local să crească subvenţia, astfel încât populaţia să nu resimtă majorarea de tarif.

Introducerea preţului unitar la energie va aduce o majorare a tarifului pentru populaţie, chit că aceasta nu va fi resimţită direct, dar şi o scădere a tarifului pentru consumatorii noncasnici. Aici intră şi instituţiile de învăţământ, ceea ce înseamnă că Primăria va plăti mai mult la subvenţie, dar va recupera o bună parte din bani prin economii la plata utilităţilor pentru clădirile publice.

Evoluţia tarifelor

Ca să aveţi o imagine mai clară privind evoluţia tarifelor din Ploieşti, trebuie menţionat că ultimele modificări au avut loc în ianuarie 2019, când preţul cu TVA a fost stabilit la valoarea de 282,44 lei, respectiv în octombrie 2019, după prelungirea contractului de termoficare, când tariful pentru populaţie, tot cu TVA a ajuns la 375,26 lei. Aceeaşi hotărâre adoptată în 31 octombrie 2019 de Consiliul Local Ploieşti introducea şi un tarif diferenţiat pentru consumatorii noncasnici, de 496,21 lei pe gigacalorie. Acum, conform propunerii actuale, noul tarif unitar aduce o creştere de 56 de lei pentru consumatorii casnici şi o scădere de 64,7 lei pentru agenţii economici şi instituţii.

 

Image