Primari din mai multe localități prahovene și directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, au semnat marți, la Ploiești, contractele pentru 16 proiecte majore de investiții în educație, patrimoniu cultural, eficiență energetică și mobilitate urbană.
„Fiecare proiect depus înseamnă o șansă în plus pentru dezvoltarea județului Prahova. Aproape 259 de milioane de lei pot ajunge în comunitățile noastre prin investiții în școli, patrimoniu, eficiență energetică și mobilitate urbană. Ne-am asumat rolul de partener al administrațiilor locale și vom continua să sprijinim toate demersurile care aduc fonduri europene și rezultate concrete pentru prahoveni. Dezvoltarea județului înseamnă colaborare, responsabilitate și capacitatea de a transforma oportunitățile de finanțare în investiții care rămân pentru generațiile viitoare”, a declarat președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.
În cadrul evenimentului de marți, găzduit de Consiliul Județean, au fost semnate trei contracte în domeniul cultural, în valoare de 85.282.994,34 lei, pentru restaurarea Ansamblurilor Mănăstirilor Cheia și Suzana, precum și a monumentului istoric „Capela Dumitru V. Hernea” din municipiul Câmpina.
În ceea ce privește mobilitatea urbană, Breaza primește 16.052.013,77 lei, pentru dezvoltarea mobilității urbane sustenabile și a infrastructurii de transport public din oraș.
Prahova, pe locul I în regiune la atragerea fondurilor europene pentru educație
Cea mai mare valoare a contractelor de finanțare semnate marți, la Ploiești, este însă pentru proiectele ce vizează infrastructura din educație. Sunt 11 la număr, însemnând 145.421.313,30 lei, pentru construirea, extinderea, modernizarea și dotarea unităților de învățământ din Mizil, Vălenii de Munte, Fulga, Drajna, Filipeștii de Pădure, Gornet-Cricov, Dumbrava, Izvoarele, Baba Ana, Tomșani și Vadu Săpat.
„La nivelul regiunii Sud-Muntenia avem 37 de proiecte pentru grădinițe, cu o valoare de 282 de milioane de lei, din care 11 în județul Prahova, cu o valoare de 80 de milioane de lei. Este pe locul al doilea. La școli, din 100 de școli, județul Prahova are cele mai multe din regiune, 30, cu o valoare de 426 de milioane de lei. În total, înseamnă aproximativ 100 de milioane de euro, adică locul I în regiunea Sud-Muntenia, la capitolul Educație”, a subliniat directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat.
Acesta a arătat că finanțările deja obținute sunt cu atât mai importante cu cât ar putea fi ultimele acordate în acest sector. „Inițial am avut bani în program doar pentru vreo 7 școli. Aducând banii pe supracontractare, finanțăm 100 de școli.
Este un efort de câteva sute de milioane de euro, dar nu considerăm că este un efort prea mare fiindcă nu se știe dacă programele următoare, cu toate noile provocări, ne vor mai permite vreodată să finanțăm astfel de infrastructură”, a punctat directorul ADR Sud Muntenia.
Peste 12 milioane de lei pentru eficientizare energetică la C. N. „Al. I. Cuza” Ploiești
Nu în ultimul rând, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a semnat marți contractul pentru proiectul de eficientizare energetică la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”. Cu acest prilej, edilul a subliniat că, la nivelul municipiului, sunt în derulare sau urmează să înceapă lucrări în cadrul mai multor proiecte importante prin care se atrag fonduri europene.
„Semnăm astăzi pentru «Cuza», dar sunt mai multe care există sau vor veni. Suntem la finalul renovării Școlii «George Coșbuc», care este pe finanțare europeană, sunt trei licitații în curs pe procedură simplificată - construirea unei săli de sport la Liceul «Toma Socolescu» și eficientizare energetică sală de sport Liceul «1 Mai» și «Sf. Apostol Andrei».
Înțeleg că vin în curând bani pentru extindere Școală «Bassarabescu» și construire sală de sport la Școala «Sf. Vineri» - care este în execuție, dar vom schimba sursa de finanțare în momentul în care vin banii. Plus eficientizare energetică la grădinițele 33, 39 și Școala «H. M. Berthlot». Este aproape sigur că vom primi bani și pentru liziera de vizavi de UPG și pârâul Dâmbu”, a anunțat Mihai Polițeanu.
Documentațiile au fost semnate în prezența reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, a primarilor unităților administrativ-teritoriale beneficiare și a reprezentanților unităților de cult implicate în proiectele de restaurare a patrimoniului.