Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului al XX-lea și o personalitate marcantă a artei lirice internaționale, a încetat din viață la vârsta de 87 de ani. 
A murit soprana Ileana Cotrubaș

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului al XX-lea și o personalitate marcantă a artei lirice internaționale, a încetat din viață la vârsta de 87 de ani. 

Artista s-a născut la Galați, pe 9 iunie 1939, într-o familie de muzicieni. Și-a început pregătirea la numai 9 ani, în Corul de Copii al Radiodifuziunii Române.

În 1952, ea s-a stabilit la București, pentru a urma cursurile Școlii Speciale de Muzică.

Debutul său pe scena Operei din București a avut loc în 1964. În anii care au urmat, soprana și-a construit o carieră internațională remarcabilă, devenind una dintre cele mai apreciate artiste lirice române.

De-a lungul carierei, Ileana Cotrubaș a urcat pe scene prestigioase din întreaga lume. A cântat la Opera de Stat din Viena, la Hamburg și Berlin, precum și la Festivalul de la Salzburg, Glyndebourne, Royal Opera House Covent Garden, Teatro alla Scala din Milano și Metropolitan Opera din New York.

Un moment emblematic al carierei sale s-a petrecut în 1975, când a înlocuit-o în ultimul moment pe Mirella Freni în rolul Mimì din opera „La Bohème”, pe scena Teatrului Scala din Milano.

Ileana Cotrubaș a fost apreciată pentru timbrul său distinct, inteligența frazării și forța expresivă a interpretărilor.

Repertoriul artistei a inclus creații ale unor mari compozitori precum Mozart, Verdi, Puccini, Bizet și Offenbach, iar de-a lungul carierei a colaborat cu dirijori importanți ai scenei internaționale.

După retragerea din activitatea scenică, soprana s-a dedicat pedagogiei și cursurilor de măiestrie, contribuind la pregătirea unor noi generații de artiști lirici.

„Ileana Cotrubaș rămâne în memoria operei românești și universale ca o artistă de o rară noblețe vocală și scenică”, a transmis Opera Națională București.

Sursă radioromaniacultural.ro