Un accident soldat cu rănirea unei persoane a avut loc joi seară, pe DN1A, în satul Malu Vânăt (com. Izvoarele).
„Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 56 de ani, ar fi condus un autoturism pe DN1A, în zona km 120+800 m, din direcția Brașov către Ploiești, ar fi surprins și accidentat un pieton, în vârstă de 50 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea părții carosabile.
În urma impactului, pietonul a fost proiectat în afara părții carosabile suferind vătămări corporale”, a precizat IJP Prahova.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul rutier. Aceștia au stabilit că șoferul implicat nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Citește articolul: Trei victime în urma unui accident grav produs pe str. Negru Vodă din Ploiești
Foto cu caracter ilustrativ