Două autoturisme au fost implicate într-un accident produs miercuri după-amiază, la Berceni, pe Centura de Est a Ploieștiului.
************************************************
UPDATE
Potrivit IJP Prahova, „un bărbat de 57 de ani ar fi condus un autovehicul pe Drumul Comunal 157, în localitatea Berceni, către Drumul Național 1A și ar fi intrat în coliziune cu un autovehicul staționat în afara părții carosabile.
În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la unitatea medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare coporală din culpă.”
************************************************
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Potrivit ISU Prahova, un bărbat a intrat cu mașina într-un autoturism parcat.
„În urma impactului, o persoană a rămas blocată în autoturism, fiind extrasă în siguranță de către echipajele de intervenție. Victima, bărbat în vârstă de 57 de ani, cu diverse traumatisme, se afla în stare de conștiență, fiind asistată la fața locului de către paramedicii SMURD”, au precizat reprezentanții ISU. Victima este transportată la UPU Ploiești.
Citește articolul: Prahovean implicat într-un accident rutier pe DN72. O femeie a fost rănită
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul.
Foto cu caracter ilustrativ