Un autoturism a fost implicat miercuri, în jurul orei 11.00, într-un accident rutier produs la trecerea de pietoni din dreptul fostului sediu BCR.
Potrivit martorilor, conducătorul auto ar fi încercat să evite o persoană aflată în traversare. În urma manevrei, șoferul, care venea dinspre Halele Centrale, a pierdut controlul asupra direcției și a lovit scuarul de la intersecția străzilor Gheorghe Doja și Văleni.
La fața locului polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.
Citește articolul: Un pieton și un biciclist răniți, marți, la Ploiești, într-un accident produs pe Șoseaua Vestului
UPDATE. Polițiștii au stabilit că șoferul implicat în accident era beat criță. Acesta aproape că a lovit o femeie care se angajase în traversare.
„La data de 10 iunie 2026, în jurul orei 10:50, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați prin intermediul dispeceratului cu privire la producerea unui accident rutier la intersecția străzilor Gheorghe Doja și Văleni, din municipiul Ploiești, existând suspiciunea că unul dintre conducătorii auto s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că un bărbat în vârstă de 54 de ani, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce se deplasa pe strada Gheorghe Doja din direcția străzii Iuliu Maniu către strada Văleni, la efectuarea virajului la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu stâlpul care susține instalația de semaforizare din proximitatea intersecției.
În urma evenimentului rutier au rezultat exclusiv pagube materiale, fiind avariate autoturismul implicat și stâlpul care susține semaforul electric”, a anunțat IJP Prahova.
Polițiștii care au intervenit la fața locului au observat că bărbatul emana halenă alcoolică. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele său a fost deschis dosar penal pentru conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Foto cu caracter ilustrativ