Accident rutier pe DN 1, în zona localității Perșani

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au intervenit în prima parte a zilei de marți, 2 iunie, la un accident rutier care a avut loc pe DN 1, în zona localității Perșani, din județul Brașov.

În accident au fost implicate două autovehicule, o autoutilitară și un autoturism care ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare în curbă și ar fi pătruns pe sensul opus, acroșând vehiculul care circula din sensul opus.

În urma coliziunii, patru persoane, ocupante ale autoutilitarei, au beneficiat de sprijin medical de specialitate.

Activitățile de cercetare se află în curs de desfășurare, urmând a se stabili modul în care s-a produs accidentul și a se dispune măsurile legale corespunzătoare la finalizarea acestora.

În zonă, traficul rutier s-a desfășurat cu restricții, în mod alternativ, pe o singură bandă.

Reprezentanții IPJ Brașov, recomandă conducătorilor auto să respecte limita legală de viteză și să o adapteze permanent la condițiile meteo-rutiere.