Două accidente soldate cu rănirea unor turiști au avut loc sâmbătă, în Munții Baiului și Munții Ciucaș. Un bărbat și o femeie au ajuns la spital.
Accidente off-road, sâmbătă, în zonele montane din Prahova. Două persoane au ajuns la spital

Două accidente soldate cu rănirea unor turiști au avut loc sâmbătă, în Munții Baiului și Munții Ciucaș. În ambele cazuri, a fost solicitat sprijinul Salvamont pentru recuperarea victimelor.

„În Masivul Ciucaș, la granița cu județul Buzău, un motociclist enduro a căzut, suferind o fractură de tibie. Am solicitat intervenția elicopterului de la POA Brașov,  care a preluat pacientul”, a anunțat Salvamont Prahova, sâmbătă după-amiază.

Câteva ore mai târziu, salvatorii montani au avut o nouă intervenție, de această dată pentru acordarea primului ajutor medical și evacuarea a doi turiști care s-au răsturnat cu ATV-ul în Munții Baiului. O femeie a suferit leziuni mai grave și a fost predată unui echipaj de la Ambulanță, care a transportat-o la spital.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Trei tineri din Brașov, fără experiență și fără echipament adecvat, au rămas blocați pe o vale de abrupt din Bucegi

„Atragem atentia asupra responsabilității persoanelor care închiriază asemenea mijloace de transport, cât si a turiștilor fără experiență în conducerea acestora, care dornici de senzații tari, își pot pune viața în pericol”, au transmis salvamontiștii formației Prahova, în urma intervențiilor la cele două accidente off-road de sâmbătă.

Sursa foto: Salvamont Prahova