Reprezentanții Teatrului Național „I. L. Caragiale”, pe scena căruia Adela Mărculescu a jucat mai bine de șase decenii, a anunțat că actrița s-a stins din viață joi, pe 23 iulie, la vârsta de 88 de ani.
„Lumea teatrului românesc este mai săracă. S-a stins din viață marea actriță ADELA MĂRCULESCU, o figură de o distincție aparte, ale cărei eleganță, rigoare și pasiune au marcat generații întregi de spectatori.
Formată la școala maestrului Alexandru Finți (promoția 1959), Adela Mărculescu a devenit actriță a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București în anul 1964, scenă căreia i-a rămas credincioasă mai bine de 60 de ani și pe care a slujit-o cu o dăruire exemplară, până în ultimele clipe ale vieții.
De la debutul său pe scena Naționalului în „Înșir'te mărgărite” (1964), Adela Mărculescu a întruchipat zeci de personaje din dramaturgia națională și universală, colaborând cu cei mai mari regizori români.
A fost Epancina Aglaia în „Idiotul” de F.M. Dostoievski (regia Alexandru Finți, 1969), Ana în „Take, Ianke și Cadîr” (regia Ion Finteșteanu, 1971), Dona Diana în piesa omonimă a lui Camil Petrescu (1973), Margareta Aldea în „Gaițele” de Al. Kirițescu (1977) și Mioara în „Idolul și Ion Anapoda” (regia Ion Cojar, 1985).
A marcat istoria teatrului românesc prin rolul Clitemnestra în memorabilul spectacol „Electra - O trilogie antică” (1990), montare de referință internațională, în regia lui Andrei Șerban.
A strălucit în roluri de o mare profunzime psihologică, precum Tituba în „Vrăjitoarele din Salem” (regia Felix Alexa, 1991), Stela Campbell în „Dragă mincinosule” (1998), Olga în „Mașinăria Cehov” de Matei Vișniec (2003) sau Alexandra del Lago în „Dulcea pasăre a tinereții” de Tennessee Williams (2005).
Adela Mărculescu a ars pentru teatru cu o vitalitate exemplară, refuzând să părăsească scândura pe care a iubit-o atât de mult”, se arată în mesajul echipei de la Teatrul „Caragiale”.
Actrița a urcat pe scenă până anul acesta, numele său regăsindu-se pe afișele spectacolelor din repertoriul curent al Teatrului Național din București. Publicul a văzut-o interpretând rolul Doamnei Boyle în „Cursa de șoareci” de Agatha Christie (regia Erwin Șimșensohn) și pe cel al Chiriachiței în „Titanic vals” de Tudor Mușatescu (regia Dan Tudor).
Românii o știu și din numeroasele filme în care a jucat - „Șapte băieți și o ștrengăriță”, „Declarație de dragoste”, „Alo, aterizează străbunica!”, „Surorile” -, fiind remarcată pentru distincția sa, pentru eleganța interpretării, pentru vocea inconfundabilă.
Activitatea sa a fost recunoscută prin numeroase distincții, printre care Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, titlul de Cetățean de Onoare al Capitalei și Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate (2020).
Trupul neînsuflețit al marii actrițe va fi depus vineri, 24 iulie, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou (Km. 0) din București, unde toți cei care au admirat-o, au aplaudat-o și au fost atinși de arta sa îi vor putea aduce un ultim și pios omagiu începând cu ora 12:00.
Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu, sâmbătă, 25 iulie, de la ora 10:00.
„Prin plecarea Adelei Mărculescu, cortina coboară peste o întreagă epocă de aur a teatrului românesc. Ne plecăm cu adâncă recunoștință în fața memoriei sale.
Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!”, transmit reprezentanții Teatrului.
„Timp de peste șase decenii, Adela Mărculescu a dăruit publicului adevăr, sensibilitate și o neclintită credință în puterea teatrului. Prin fiecare rol, prin eleganța și distincția sa, a lăsat o amprentă durabilă asupra teatrului românesc și în memoria tuturor celor care au avut privilegiul de a o cunoaște sau de a o vedea pe scenă.
Actriță emblematică a Generației de Aur, a crezut cu adevărat că rostul ei este să ofere publicului, cu forță și generozitate, clipe de emoție, pasiune și dăruire desăvârșită, mijlocindu-i accesul la miracolul teatrului. Asemenea profesorului și regizorului Alexandru Finți, căruia îi păstra o deosebită prețuire, Adela Mărculescu a fost profund atașată de ideea adevărului scenic și de firescul teatral în multiplele sale manifestări – pe scenă, în film și în teatrul radiofonic.
Numeroasele premii și distincții primite de-a lungul vieții reprezintă, fără îndoială, expresia recunoștinței pentru felul în care Adela Mărculescu a înțeles să slujească teatrul și să se dăruiască publicului” este mesajul publicat și de UNITER.