Mesajul pubicat duminică, pe rețelele de socializare, aparține unei tinere al cărei bunic s-a stins din viață după ce a ajuns, în urma unui AVC, la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. Nepoata acestuia susține că bărbatul a fost lăsat să zacă o oră și jumătate pe o targă, la Urgențe, investigațiile fiind începute abia când pacientul a intrat în comă. Acesta a fost transferat la Ploiești, unde a fost operat, însă, din păcate, s-a stins din viață trei zile mai târziu.
Nepoata pacientului, Elizabet Popescu, a detaliat, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, modul în care s-a intervenit în cazul bunicului său, dus de urgență la spital pe 6 aprilie și care s-a stins din viață câteva zile mai târziu.
„Doresc prin intermediul rețelelor de socializare să «felicit» Spitalul Județean de Urgență Târgoviște pentru incompetența cu care reușește să ne surprindă de fiecare dată. Bravo, ați reușit să mai băgați încă un om în pământ!
În data de 6.04.2026 ați primit un apel de urgență pentru un om în vârstă de 78 de ani care a căzut în urma unui AV . Ambulanța a venit prompt, medicul de pe ambulanță și a făcut treaba conform protocolului, iar medicii din secția de preluări urgențe și-au bătut joc ca de fiecare dată. Pacientul a fost adus conștient și lăsat pe targă timp de o oră și jumătate. Repet, pacient de 78 ani cu un AVC hemoragic. După oră și jumătate în care el a zăcut fără să fie băgat în seamă, fără să se realizeze măcar analize de sânge și să se măsoare tensiunea arterială, EKG, a intrat în comă și abia atunci l-ați băgat să-i faceți un CT și l-ați trimis la Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru a fi operat la secția de neurochirurgie.
CT-ul trebuia făcut direct și el trebuia într-o oră să fie deja plecat la Ploiești.
E bine, v-ați descurcat cu aceeași scârbă ca de obicei.
Aș vrea să vă întreb, în calitate de medic, voi nu ați depus niciun jurământ? Ați făcut facultatea de medicină la fără frecvență? Cine a putut să fie atât de incompetent să vă angajeze?”, a scris tânăra pe pagina sa de Facebook.
„Da, era bătrân, dar asta nu vă dă dreptul să vă bateți joc!”
„Ar trebui să se schimbe acea secție în morgă, pentru că nu sunteți secție de urgență”, le transmite aceasta celor de la Județean, într-un mesaj extrem de dur publicat după moartea bunicului ei.
„Bunicul meu a fost transportat în stare comatoasă după ce a aștept o oră și jumătate conștient pe o targă, timp în care emisfera dreaptă a a inundat cu o cantitate considerabilă de sânge. A ajuns la Ploiești unde medicii din secția de neurochirurgie chiar și au dat toată silința să-l salveze. A ieșit din operație și a mai stat 3 zile în comă până când a cedat.
Da , era bătrân, da asta nu va da dreptul să vă bateți joc!
În urgență, orice minut contează!!!! MINUT, NU ORĂ, NU O ORĂ ȘI JUMĂTATE”, a adăugat aceasta.
Mesajul, publicat aseară, a fost distribuit de zeci de ori și a strâns aproape 100 de comentarii. Printre mesajele de condoleanțe se află și numeroase relatări ale altor pacienți sau aparținători care au trecut pe la Spitalul Județean Târgoviște și descriu situații asemănătoare. Unii dintre aceștia cer ministrului Sănătății să facă urgent verificări în unitatea sanitară.