Administrația Trump a anunțat că va revoca pașapoartele americanilor cu datorii mai mari de 2.500 de dolari la plata pensiei alimentare pentru copii. Este vorba, de fapt, despre aplicarea unei legi federale care există din anii '90.
Administrația Trump a anunțat că va începe aplicarea acestei legi vechi de 30 de ani, semnată de președintele Bill Clinton dar care a fost modificată inclusiv cu o prevedere potrivit căreia Departamentul de Stat trebuie notificat cu privire la persoanele cu datorii restanțe la plata pensiei alimentare pentru copii. Secretarul de stat „poate revoca, restricționa sau limita un pașaport emis anterior unei astfel de persoane”, potrivit modificării, așa că aplicarea reglementărilor s-a concentrat, de obicei, pe împiedicarea celor cu datorii la pensia alimentară să reînnoiască sau să solicite un nou pașaport.
Într-o declarație, Departamentul de Stat a declarat că agenția „folosește instrumente de bun simț pentru a sprijini familiile americane și a consolida respectarea legilor americane”, adăugând că revocarea pașapoartelor „susține bunăstarea copiilor americani prin impunerea unor consecințe reale pentru neplata pensiei alimentare în temeiul legislației federale existente”, scrie Mediafax, citând un material publicat de The New York Times.
Nu este clar în câte cazuri s-ar putea revoca pașapoartele datornicilor și nici când ar începe aplicarea legii.
Departamentul de Stat a estimat că „regula pașapoartelor” a dus la colectarea a peste 382 de milioane de dolari în plăți de întreținere pentru copii de la introducerea sa. Agenția a raportat, de asemenea, că urmărește 4,3 milioane de persoane cu datorii restante pentru întreținerea copiilor și că aproape 100 de cereri de pașaport sunt respinse zilnic din cauza pensiei alimentare.
Sursa foto: depositphotos.com