2020 ar putea să aducă, la Ploieşti, investiţii într-un nou bazin de înot, în spatele Hipodromului, în sălile şi terenurile de sport de la unităţile de învăţământ şi în asfaltări, a anunţat viceprimarul Cristian Ganea, care a declarat că sunt toate şansele ca în acest an să fie atribuite şi peste 100 de loturi de terenuri de case pentru familiile tinere şi pentru revoluţionari şi veterani de război.

Vorbind despre investiţiile prioritare din acest an, viceprimarul municipiului Ploieşti, Cristian Ganea, a declarat că îşi doreşte un proiect de modernizare a sălilor de sport de la şcoli şi licee, alături de înfiinţarea a două sau trei noi terenuri de fotbal în zona de vest a oraşului, la cele trei şcoli situate pe strada Minerva. Tot la capitolul sport, sunt şanse ca în acest an să înceapă lucrările la un nou bazin olimpic de înot, discuţiile fiind ca fondurile pentru acest obiectiv să vină de la Compania Naţională de Investiţii din subordineaMInisterului Dezvoltării. Noul bazin, la standarde olimpice, ar urma să fie amplasat în spatele Hipodromului Ploieşti, în aceeaşi zonă în care municipalitatea vrea să atribuie în acest an 70 de terenuri de casă, de 300 de metri pătraţi fiecare, pentru familiile tinere şi 60 de loturi, de 500 de metri pătraţi fiecare, pentru veteranii de război şi revoluţionari.

"Pentru bazinul olimpic, am avut discuţii anul trecut ca el să fie realizat prin CNI. Între timp, s-a schimbat guvernarea, s-a schimbat, automat, şi ministrul Dezvoltării, dar sper în continuare ca acest obiectiv să primească finanţare. Tot în această zonă vrem să oferim în acest an peste 100 de loturi de case, incluse deja în planul urbanistic realizat. De asemenea, în doresc ca, prin Direcţia Tehnic-Investiţii, să avem un program de reparare a sălilor de sport de la unităţile de învăţământ. Un alt obiectiv pentru 2020 este înfiinţarea a două sau trei terenuri de fotbal, în funcţie de spaţiul disponibil, pe strada Minerva, în zona şcolilor existente aici", a declarat Cristian Ganea, viceprimarul municipiului Ploieşti. Lista de priorităţi pentru noul an, una optimistă, vine în continuarea celei anunţate de primarul Dobre, care vorbise despre realizarea centrului de radioterapie oncologică, finalizarea aşa-zisului pod de lemn, pasajele subterane din Bariera Bucureşti şi aducerea unor autobuze diesel noi.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

VIDEO | Bazin de înot, grădiniţă, teren de fotbal şi case pentru tineri. Vezi planul Primăriei Ploieşti pentru modernizarea zonei de lângă Hipodrom!

2020 se anunţă un nou an sărac în investiţii la Ploieşti. Ce priorităţi a anunţat primarul Dobre

Ce se întâmplă cu proiectul centrului de radioterapie oncologică din Ploieşti. Vezi când încep lucrările!

Viceprimarul Ganea a mai anunţat că, pentru 2020, îşi mai doreşte şi îmbunătăţirea infrastructurii de monitorizare a calităţii aerului, dar şi noi lucrări de asfaltare a străzilor şi reabilitare a trotuarelor. "Dacă reuşim să canalizăm absolut orice imobil, sper ca în mandatul următor să facem un program comun cu operatorii pentru a asfalta toate străzile şi a reface trotuarele", a mai completat viceprimarul Cristian Ganea.