Un grup de drone a fost detectat, în noaptea de miercuri spre joi, în zona Chilia Veche, aproape de granița ucrainei cu România. Populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată printr-un mesaj RO-ALERT. Două ore mai târziu, alte semnale au fost detectate în nordul țării. Au fost emise noi alerte, pentru Suceava și Botoșani, iar un aparat s-a prăbușit în apropierea unei localități.
*************************************
UPDATE
Într-o informare ulterioară, oficialii Ministerului au precizat că „ținta aeriană a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime sau pagube materiale. Echipele de intervenție ale Ministerului Afacerilor Interne au ajuns la fața locului, au securizat perimetrul și au identificat o dronă de mici dimensiuni, fără incendiu la locul prăbușirii. De asemenea, la ora 07.21, un elicopter IAR-330 SOCAT a decolat de pe Baza 95 Aeriană Bacău, pentru monitorizarea situației în zonă”.
*************************************
UPDATE
„În dimineața zilei de joi, 24 septembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, în zona de nord a județului Botoșani.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situației.
Potrivit semnalelor radar, ținta aeriană a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Botoșani și Suceava, iar la ora 06.26 a fost transmis un mesaj RO-Alert”, a transmis MApN.
*************************************
„În noaptea dinspre 23 spre 24 septembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat un grup de ținte aeriene ce evoluau în nordul localității Chilia Veche, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar la ora 04.41 a fost transmis un mesaj RO-Alert.
Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită, au decolat de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru monitorizarea situației”; a anunțat MApN.
Citește articolul: Atac cu drone la granița dintre Ucraina și Rep. Moldova. Doi civili au murit, iar un punct de trecere a frontierei este distrus
Ilustrație arhivă