Alertele cod galben și cod portocaliu de caniculă rămân valabile și în următoarele 24 de ore, în jumătatea sudică a țării, însă ANM le completează și cu o serie de avertizări de instabilitate atmosferică.

Alertele cod galben și cod portocaliu de caniculă rămân valabile și în următoarele 24 de ore, în jumătatea sudică a țării, însă ANM le completează și cu o serie de avertizări de instabilitate atmosferică. Fenomenele specifice vor apărea în aproape toate regiunile.

Începând de vineri, ora 8.00, până la noapte, la ora 2.00, în toată țara - mai puțin în sud și sud-est - sunt așteptate intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60...70 km/h), averse, descărcări electrice și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 40 l/mp. Pentru intervalul menționat, ANM a emis cod galben valabil în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, vestul și nordul Olteniei, precum și în zonele montane.

Nu scăpăm însă nici de caniculă. Se vor înregistra în continuare, maxime cuprinse între 37 și 39 de grade, iar nopțile vor fi tropicale, cu minime între 20 și 24 de grade, în cea mai mare parte a Olteniei și a Munteniei, zone care vor rămâne sub cod portocaliu până sâmbătă dimineață, la ora 10.00. Foarte cald va fi însă și în sudul Transilvaniei și al Moldovei, vestul Olteniei, nord-estul Munteniei și sud-vestul Dobrogei. În aceste regiuni este valabil cod galben de temperaturi extreme, fiind prognozate, la amiază, între 34 și 36 de grade la umbră, în timp ce la noapte minimele se vor situa între 17 și 21 de grade Celsius.