ANAF a făcut verificări la o firmă prahoveană din domeniul comerțului cu mașini second-hand, constatând un prejudiciu de aproape 2 milioane de euro. Inspectorii au suspiciuni și cu privire la existența unor infracțiuni și vor sesiza Parchetul.
Potrivit inspectorilor de la Antifraudă, societatea ar fi prejudiciat bugetul general al statului cu suma de 8,8 milioane lei „reprezentând TVA, prin activități ilicite desfășurate cu autoturisme second-hand.
„Cazul a rezultat în urma monitorizării active a transporturilor de mărfuri prin aplicația Ro eTransport, ocazie cu care s-a configurat un risc fiscal semnificativ asociat cu activitatea desfășurată de acest contribuabil. Astfel, acesta a achiziționat intracomunitar 435 autoturisme în valoare de peste 40 milioane lei, pe care le-a comercializat ulterior către persoane fizice și societăți fără respectarea regimului de TVA prevăzut de lege, aplicabil în astfel de tranzacții”, au explicat reprezentanții ANAF.
Aceștia acuză societatea în cauză că „a acționat în mod deliberat, nelegal și abuziv, pentru a își crea un avantaj fiscal și comercial, în detrimentul statului, prin aplicarea cu rea-credință a unui regim de TVA contrar prevederilor fiscale corespunzătoare acestor operațiuni impozabile.
Totodată, contribuabilul a comercializat un număr de 60 de autoturisme a căror contravaloare a fost încasată în numerar cu încălcarea normelor de disciplină financiară. Pentru această abatere, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 1.226.863 de lei”, mai anunță instituția.
Inspectorii suspectează că administratorul de drept ar fi coordonat de alte persoane care au fost implicate în cazuri instrumentate cu acest tip de fraudă fiscală.
Pentru că au fost constatate împrejurări privind săvârșirea unor fapte penale, ANAF va sesiza organele competente.