Noile tarife reduse au fost aprobate miercuri de Consiliul Local Municipal. Acestea vor intra în vigoare în august.
Arad. Transport public la doar 1 leu pe zi. Măsura, menită să reducă traficul și poluarea

Noile tarife reduse au fost aprobate miercuri de Consiliul Local Municipal. Acestea vor intra în vigoare în august.

Transportul public din municipiul Arad devine mai accesibil pentru toți cetățenii. 16 consilieri locali municipali au aprobat, în cadrul ședinței ordinare a lunii mai, proiectul de hotărâre privind modificarea tarifelor pentru transportul public local din Municipiul Arad. 
Potrivit aradon.ro, cea mai importantă modificare este introducerea biletului urban la prețul de doar 1 leu, cu valabilitate de 24 de ore. Noile tarife vor intra în vigoare începând cu luna august a acestui an.

Conform sursei citate, măsura are ca obiectiv susținerea mobilității urbane durabile, creșterea accesibilității transportului public pentru populație, reducerea congestiei urbane și diminuarea emisiilor poluante, în contextul recomandărilor Comisiei Europene privind prioritizarea transportului public și gestionarea efectelor generate de criza energetică și scumpirile din anul 2026.

Prin această măsură, administrația locală urmărește să încurajeze utilizarea transportului public și să ofere arădenilor un serviciu accesibil, eficient și adaptat nevoilor actuale ale orașului.