În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Băleni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, în perioada 9-13 august, față de opt bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 51 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.
Potrivit IPJ Dâmbovița, în zilele de 9 și 13 august, polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, și cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu și București, și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Racovița, la locuințele celor vizați.
Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că în cursul nopții de 5 august, în jurul orei 00:30, în timp ce s-ar fi aflat în localitatea Racovița, aceștia s-ar fi încăierat, exercitând acte de violență fizică reciproce, folosind și obiecte contondente. Două dintre persoanele implicate au fost rănite în încăierare. Acțiunile celor în cauză ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, generând o stare de temere persoanelor din proximitate.
În cursul zilei de 10 august, șase dintre bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 51 de ani, au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște în vederea dispunerii unor măsuri preventive. Pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Vineri, 14 august, și ceilalți doi bărbați au fost prezentați magistraților. Față de unul dintre aceștia, în vârstă de 22 de ani, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar față de celălalt, în vârstă de 40 de ani, a fost dispusă măsura arestării la domiciliu pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.