Donald Trump a anunțat că SUA și Iranul au convenit asupra unui armistițiu de două săptămâni, însă noi atacuri au fost reclamate de statele din Golf și Israel.
Armistițiu de două săptămâni. SUA și Iranul revendică victoria, în timp ce noi atacuri cu rachete au fost raportate în regiune după anunțul privind acordul de încetare a focului

Donald Trump a anunțat că SUA și Iranul au convenit asupra unui armistițiu de două săptămâni. La scurt timp după aceea, noi atacuri au fost reclamate de statele din Golf și de Israel.

„Pe baza discuţiilor cu prim-ministrul Shehbaz Sharif şi cu mareşalul Asim Munir, din Pakistan, şi în urma solicitării acestora de a amâna forţa distructivă care urma să fie lansată în această seară asupra Iranului, şi cu condiţia ca Republica Islamică Iran să accepte DESCHIDEREA COMPLETĂ, IMEDIATĂ şi SIGURĂ a Strâmtorii Hormuz, sunt de acord să suspend bombardamentele şi atacul asupra Iranului pentru o perioadă de două săptămâni. Acesta va fi un armistiţiu de ambele părţi!”, a scris Donald Trump pe rețeaua Truth Social, care vobrește despre progresul către „un acord definitiv privind PACEA pe termen lung cu Iranul şi PACEA în Orientul Mijlociu”. Anunțul a fost făcut cu puțin timp înainte de expirarea ultimatumului dat de liderul american Teheranului.

„Am primit o propunere în 10 puncte din partea Iranului şi credem că reprezintă o bază viabilă pentru negocieri. Aproape toate punctele de divergenţă din trecut au fost convenite între Statele Unite şi Iran, dar perioada de două săptămâni va permite finalizarea şi încheierea acordului. În numele Statelor Unite ale Americii, ca preşedinte, şi reprezentând totodată ţările din Orientul Mijlociu, este o onoare ca această problemă de lungă durată să fie aproape de soluţionare”, a adăugat Trump.

Tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz, coordonat militar de Iran

Consiliul Suprem de Securitate Naţională al Iranului a publicat la rândul său un comunicat în care precizează că planul în 10 puncte al Iranului, „chestiuni fundamentale” cum ar fi „tranzitul reglementat prin Strâmtoarea Hormuz, sub coordonarea Forţelor Armate ale Iranului”, care ar conferi Teheranului „un statut economic şi geopolitic unic”, se arată în comunicat. Ministrul iranian de externe, Seyed Abbas Aragachi, a declarat că, pe durata celor două săptămâni, tranzitul sigur prin Strâmtoarea Ormuz „va fi posibil prin coordonare cu Forţele Armate ale Iranului şi ţinând cont de limitările tehnice”.

Iranul afirmă că a obţinut o mare victorie şi a forţat Statele Unite să accepte planul său în 10 puncte, conform comunicatului citat de presa iraniană.

Armistiţiul convenit de Statele Unite şi Iranul  include şi Libanul, a declarat prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, care i-a prezentat planul preşedintelui american Donald Trump.

Iranul, acuzat de noi atacuri în Orientul Mijlociu, după anunțul privind armistițiul de două săptămâni

La scurt timp după anunțul lui Donald Trump privind armistițiul, Kuweitul şi Emiratele Arabe Unite au transmis că lucrează la interceptarea unor ameninţări reprezentate de drone şi rachete, iar autoritățile din Bahrain au anunțat că sirenele sunt în funcţiune şi a îndemnat populaţia să caute adăpost. Și Apărarea Civilă din Arabia Saudită a emis o avertizare timpurie privind un posibil pericol în guvernoratul central Al-Kharj, potrivit presei internaționale citate de News.ro. De asemenea, armata israeliană a declarat că a identificat mai multe valuri de rachete lansate din Iran şi că acţionează pentru a intercepta ameninţările. Echipele de urgenţă intervin în mai multe locuri de impact din centrul Israelului, potrivit serviciului de urgenţă Magen David Adom (MDA), mai scrie sursa citată.

Trump nu a precizat când intră în vigoare armistițiul. 

Poza articol  Citește articolul: O nouă escaladare a conflictului în Orientul Mijlociu. Iranul atacă ținte din Golf, pe fondul celui mai recent ultimatum dat de Donald Trump

„Am plăcerea să anunţ că Republica Islamică Iran şi Statele Unite ale Americii, împreună cu aliaţii lor, au convenit asupra unui armistiţiu imediat peste tot, inclusiv în Liban şi în alte zone, CU EFECT IMEDIAT”, a declarat în schimb premierul Pakistanului, Shehbaz Sharif, într-un comunicat.

Potrivit News.ro, care citează televiziunea de stat IRIB, liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a emis un ordin ca toate ramurile armatei să înceteze focul. Numai că, în timpul conflictului, Iranul s-a lăudat cu o strategie de apărare descentralizată, ceea ce înseamnă că diferiţi comandanţi militari regionali operează cu un anumit grad de autonomie, pe baza unor liste de ţinte prestabilite, iar acest lucru ar putea întârzia transmiterea oridinului până la unităţile individuale și aplicarea efectivă a acestuia.