Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” lansează un nou program de educație nonformală pentru tineri: „Armonii Muzicale – Călătorie prin universul genurilor muzicale”.
„Cursul propune o explorare aplicată și interactivă a diverselor stiluri artistice, de la muzică corală, folclor și folk, până la muzică de scenă și ritmuri contemporane, oferind participanților un cadru dedicat dezvoltării creativității și expresiei artistice”, explică reprezentanții municipalității.
Elementele principale ale programului „Armonii Muzicale”:
- Instruire de specialitate: Atelierele sunt coordonate de Alexandra Spireanu, absolventă de studii universitare de profil, interpretă și membră a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”;
- Dezvoltare practică: Activități interactive de grup axate pe ritm, ascultare activă și lucru în echipă;
- Oportunități ulterioare: Posibilitatea continuării activității artistice în cadrul formațiilor Casei de Cultură;
- Participare gratuită pentru toți tinerii înscriși.
Cursul este structura în 5 ședințe, programate de vineri, 6 noiembrie, desfășurate la sediul Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale”, strada Emile Zola nr. 8 (în incinta Halelor Centrale). Atelierele au loc în intervalul orar 18.00 - 19.30.
Înscrierile sunt încă deschise. Cei care doresc să participe pot anunța acest lucru la numărul 0722 328 355 (telefon sau WhatsApp) ori prin email, la adresa secretariat@casadecultura.ro.