Sâmbătă, 19 septembrie 2026, în curtea Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena din Mitică Apostol, Asociația Ploiești pentru oameni a anunțat câștigătorii concursului de imaginație civică Locuri în devenire
Asociația Ploiești pentru oameni anunță câștigătorii concursului de imaginație civică Locuri în devenire

Sâmbătă, 19 septembrie 2026, în curtea Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena din Mitică Apostol, Asociația Ploiești pentru oameni a anunțat câștigătorii concursului de imaginație civică Locuri în devenire, în prezența reprezentanților Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, partenerul care a oferit fondul de premii al concursului.

Câștigătorii

Categoria Specialiști, malul Dâmbului

·        Premiul 1 (750 EUR):  Mihai Andrei Șom, pentru Pârâul ca loc de joacă. Juriul a apreciat în mod special gesturile de acupunctură urbană posibile cu resurse limitate. Propunerea răspunde unui număr mare de nevoi exprimate de comunitate, ceea ce arată sensibilitatea specialistului la nevoile locale. În raport cu apa curgătoare, juriul salută păstrarea malurilor naturale și crearea unei relații armonioase între spațiul public și oglinda apei.

Categoria Comunitate

·        Premiul 1, malul Dâmbului (500 EUR): Ramona Georgiana Ciucan, pentru Viziunea mea pentru Dâmbu în 2026. Juriul a apreciat proiectul pentru sensibilitatea acestuia și pentru modul în care a reușit să identifice și să explice, într-un mod firesc, problemele comunității. A ieșit în evidență prin soluții discrete, utile și ușor de aplicat, care păstrează caracterul natural al locului.

·        Premiul 1,  Mitică Apostol (500 EUR): Georgian Daniel Voicu, pentru Zona Verde Mitică Apostol. Dintre toate lucrările pentru Mitică Apostol, aceasta a pus oamenii înaintea imaginii. Este singura propunere din întreg concursul care s-a gândit și la cei pe care nu îi vede: traseu cu pavaj tactil, echipamente de sport și joacă, reunind nevoile oamenilor într-o soluție unitară și coerentă. Juriul a apreciat că lucrarea a nimerit nevoile comunității și propune o soluție care poate fi pusă în practică fiind o bază solidă pe care un specialist ar putea construi viziunea finală a parcului.

Premii speciale

La categoria Specialiști, Mitică Apostol, juriul a analizat propunerile primite, dar niciuna nu a reușit să răspundă suficient de aproape de nevoile concrete ale acestui loc și ale comunității din Mitică Apostol. Organizatorii și partenerii mulțumesc tuturor celor înscriși la această categorie și rămân un punct de plecare valoros pentru discuțiile viitoare despre acest spațiu.

În locul acestui premiu, comisia de jurizare a decis să ofere două premii noi, pentru întregul concurs:

·        Premiul Juriului (450 EUR):  Lorena Floriana Neacșu, pentru Linii Fluide: Parcurs viu și spații comunitare pe malul Dâmbului. Juriul a apreciat caracterul simplu, sensibil și totodată puternic al intervenției, care propune o nouă perspectivă asupra cursului pârâului. Proiectul valorifică și păstrează cadrul natural, amplificându-i calitățile și generând, prin intervenții punctuale și discrete, noi spații urbane de-a lungul traseului, cu un impact semnificativ asupra percepției și utilizării locului.

·        Premiul Rising Star (300 EUR): Ana Gabriela Toma, pentru Parcul din cartierul meu. Juriul a oferit acest premiu ca o notă de încredere și o încurajare de a merge mai departe pe drumul ales. Schițele proiectului, realizate manual, au adus o amprentă personală și autentică ce dă valoare muncii depuse.

Fondul de premii, în valoare totală de 2.500 EUR, este oferit integral de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate.

Locuri în devenire nu este un concurs de soluții tehnice și nu reprezintă un angajament de implementare. Este un exercițiu de imaginație civică: primul și cel mai important pas înspre a înțelege împreună ce ne dorim pentru aceste locuri.

Comisia de jurizare și procesul de evaluare

Concursul a strâns, în total, 25 de lucrări înscrise, dintre care 18 la categoria Comunitate.

Înscrierile în concurs au fost deschise în perioada 17 august - 13 septembrie 2026, iar jurizarea lucrărilor a avut loc în săptămâna imediat următoare, 14 - 17 septembrie 2026.

Evaluarea propunerilor s-a desfășurat în mai multe etape: fiecare membru al comisiei a acordat note individuale pentru criteriile specifice fiecărei categorii și zone din concurs, notele au fost centralizate și au fost calculate mediile finale ale fiecărei lucrări, iar decizia finală a fost definitivată în urma discuțiilor purtate de membrii comisiei. Deciziile privind câștigătorii au aparținut integral membrilor comisiei de jurizare.

Comisia de jurizare a fost formată din: Cătălina Frâncu (Revista Zeppelin), Mina Sava (De-a Arhitectura), Lucian Vasile (Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană, AEDU), Mihai Pețu (Asociația Mitică Apostol), Alexandru Leu și Vlad Bucur care au reprezentat Asociația Ploiești pentru oameni cu un singur vot.

Expoziția lucrărilor

Toate cele 25 de lucrări înscrise în concurs pot fi consultate aici

Dintre acestea, 22 au fost selectate pentru a fi expuse publicului, în curtea Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena din Mitică Apostol, chiar în ziua anunțării câștigătorilor. Ne dorim ca aceste lucrări să poată fi văzute de cât mai mulți ploieșteni, pe o perioadă mai lungă de timp, așa că suntem în căutarea unui spațiu potrivit pentru o expoziție extinsă.

Sezonul Comunitar Ploiești 2026 s-a încheiat

Aceeași zi de sâmbătă a marcat și finalul Sezonului Comunitar Ploiești 2026, aflat la a doua ediție, după Dâmbu pentru oameni, din 2025. Sezonul a reunit trei componente: concursul de imaginație civică Locuri în devenire, acțiunea de ecologizare a malurilor Dâmbului și un program de activități comunitare: ateliere, proiecții de film, discuții deschise despre viitorul locurilor și un tur cu bicicleta prin oraș, desfășurat în două cartiere ale Ploieștiului: malul Dâmbului din Mihai Bravu și Mitică Apostol.

Sezonul Comunitar Ploiești 2026 este organizat de Asociația Ploiești pentru oameni, cu activități sprijinite de: Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București; Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate; Goethe-Institut; Institutul Francez din România; Asociația De-a Arhitectura; Revista Zeppelin; Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană, AEDU; Asociația Mitică Apostol Ploiești; Artown NOW; Cycle4GlobalGoals - Asociația Euphemia; Outhentic Cycling Romania; Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Mitică Apostol; Asociația SYNC; Raluca Pârlițeanu - artist; Petre Ghițeanu - meșter popular și profesor. Partener media: Observatorul Prahovean.

Despre Asociația Ploiești pentru oameni

Asociația Ploiești pentru oameni are ca misiune crearea unor comunități organizate și informate, care participă activ la viața orașului. Formată din membri voluntari, asociația organizează ateliere de cetățenie activă și proiecte de protecție a mediului, precum și inițiative prin care apropie oamenii de spațiile publice ale orașului, pornind de la convingerea că apropierea de un loc ne schimbă relația cu acesta.

Pentru informații suplimentare: 0741 176 295,  Andrei Voicu, Coordonator Comunicare Asociația Ploiești pentru oameni.

https://www.facebook.com/ploiestipentruoameni