Bărbatul a fost reținut marți, pentru amenințare, după ce ar fi susținut de mai multe ori, în ultimele săptămâni, că intenționează să dea foc unei benzinării.

Bărbatul a fost reținut marți, pentru amenințare, după ce ar fi susținut de mai multe ori, în ultimele săptămâni, că intenționează să dea foc unei benzinării.

Persoana cercetată este un bărbat de 66 de ani, din comuna Balta Doamnei.

„În fapt, la data de 3 februarie a.c., în jurul orei 12:50, polițiștii au fost sesizați, în mod direct, de către o femeie, angajată a unei stații peco, cu privire la faptul că la aceeași dată, un bărbat ar fi adresat amenințări cu distrugerea prin incendiere a unei stații peco.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la locul indicat, unde, bărbatul  a fost imobilizat și condus la sediul poliției pentru cercetări.

De asemenea, s-a stabilit faptul că în perioada decembrie 2025 - ianuarie 2026, bărbatul în cauză ar fi adresat amenințări în același context”, a informat IJP Prahova.

Polițiștii au îndemnat persoanele vătămate să se adrese instanței, în cazul în care doresc să obțină ordine de protecție, iar bărbatul acuzat de amenințare a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Foto cu caracter ilustrativ