Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați, la data de 3 octombrie, în jurul orei 20.00, de către reprezentantul unui supermarket situat pe strada Turnului din municipiul Brașov, cu privire la faptul că o persoană ar fi sustras mai multe produse din incinta unității.
Bărbat arestat preventiv după ce a a fost prins furând dintr-un magazin

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au fost sesizați, la data de 3 octombrie, în jurul orei 20.00, de către reprezentantul unui supermarket situat pe strada Turnului din municipiul Brașov, cu privire la faptul că o persoană ar fi sustras mai multe produse din incinta unității.

Echipajul de poliție sosit la fața locului a identificat persoana cu privire la care a fost făcută sesizarea, stabilindu-se că aceasta ar fi introdus într-un rucsac și în haine mai multe produse, după care s-ar fi îndreptat către ieșirea din magazin, fără să le achite.

Potrivit IPJ Brașov, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar pentru că bărbatul de 53 de ani nu se afla pentru prima dată într-o situație de ilegalitate, pe baza materialului probator, s-a dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, bărbatul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

În acest caz, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.