Un bărbat în vârstă de 37 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol asupra unui minor și pornografie infantilă. A profitat de vulnerabilitat

Un bărbat în vârstă de 37 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol asupra unui minor și pornografie infantilă. A profitat de vulnerabilitatea unei victime minore (16 ani), persoană cu grad de handicap accentuat, ar fi determinat-o să se fotografieze în ipostaze sexuale explicite și să îi trimită imaginile prin intermediul unei rețele de mesagerie.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 37 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor și pornografie infantilă.

Din probele administrate a rezultat că, în cursul lunii august 2025, cel în cauză, profitând de vulnerabilitatea unei victime minore (16 ani), persoană cu grad de handicap accentuat, ar fi determinat-o să se fotografieze în ipostaze sexuale explicite și să îi trimită imaginile prin intermediul unei rețele de mesagerie.

Ulterior, în perioada octombrie – noiembrie 2025 bărbatul ar fi constrâns, de două ori, aceeași persoană minoră să întrețină acte de natură sexuală.

La data de 12 decembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au luat măsura reținerii bărbatului.

La data de 13 decembrie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Sursă foto ilustrativ, stirileprotv.ro.