Joi, 6 august 2026, în jurul orei 21.15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că pe DN1, pe Centura de Vest a municipiului Ploiești, se deplasează o autoutilitară al cărei conducător auto ar fi posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
În urma verificărilor efectuate, în jurul orei 21.31, polițiștii au depistat autovehiculul în trafic, pe DN1, în municipiul Ploiești, pe sensul de deplasare Brașov–București.
Potrivit reprezentanților IPJ Prahova, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul înregistrat, persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt și dispunerea măsurilor legale.