Black Friday 2026 are loc oficial astăzi, vineri, 6 noiembrie 2026, în România. Este ziua în care marile magazine oferă cele mai importante reduceri din an.
Black Friday a apărut în anii '50 în Philadelphia, SUA, iar inițial era denumirea atribuită de polițiști primei zile de vineri după Ziua recunoștinței (sărbătorită în cea de-a patra joi a lunii noiembrie). Numele a fost avut, la început, conotație negativă, pentru că descria haosul, traficul blocat și mulțimile uriașe care ieșeau pe străzi, la începutul sezonului de cumpărături de Crăciun.
După vreo două decenii, însă, comercianții au transformat termenul într-unul pozitiv, legat de contabilitate. Pe atunci, pierderile erau scrise în registre cu cerneală roșie, iar profiturile cu cerneală neagră. Iar „Black Friday” a devenit ziua în care magazinele treceau „pe negru” (pe profit), pentru că înregistrau vânzări uriașe.
În România, fenomenul a ajuns prin 2011, când marii retaileri din on-line au început să lanseze campaniile de reduceri. Strategia a prins și s-a tot extins, ajungând, după un deceniu și jumătate, să devină o campanie de săptămâni întregi, în care comercianții se întrec în oferte speciale, doborând noi recorduri de vânzări cu fiecare ediție.
La edițiile precedente, s-au înregistrat vârfuri de peste 11.000 de tranzacții online procesate într-un singur minut de către operatorii de plăți.
Black Friday în 2026
În România, ediția din 2026 a Black Friday are loc oficial astăzi, pe 6 noiembrie, ziua în care sunt concentrate cele mai multe și cele mai mari reduceri. Companiile de curierat se confruntă cu volume fără precedent. Sameday, de exemplu, estimează că va procesa aproape 10 milioane de colete doar în perioada aferentă campaniei din acest an, marcând o creștere de 16% față de anul trecut.
La eMag, cel mai mare retailer online, peste 2 milioane de produse au fost adăugate la secțiunea „Favorite” în doar două zile înainte de startul oficial, cu 20% mai mult comparativ cu ediția anterioară.
La acest moment, potrivit estimărilor, este preconizat un record istoric în ceea ce privește plata cu cardul, care ar putea trece pentru prima dată de 80% din totalul comenzilor.
Ediția din acest an marchează și o extindere masivă a perioadelor de reduceri, implicând peste 250 de magazine mari care derulează campanii pe parcursul a până la 50 de zile cumulate. Astăzi ar fi doar punctul culminant.
Atenție la oferte!
Ca de fiecare dată, milioane de clienți așteaptă startul oficial, pentru a cumpăra produsele dorite la cel mai bun preț din an. E drept că unele oferte sunt de nerefuzat și e greu să faci diferența, în mijlocul unei asemenea campanii de reduceri, însă autoritățile au tot lansat avertismente și le cer oamenilor să verifice temeinic dacă într-adevăr accesează o super promoție sau sunt pe cale să fie înșelați.
Ilustrație generată cu instrumente IA