Superliga își continuă parcursul cu primele două partide incluse în programul rundei secunde
Meciul vedetă de astăzi așează față în față, la Mioveni, gazdele de la FC Argeș în compania Petrolului. Vorbim de două echipe care au plecat diferit în noul sezon cu petroliștii, o adevărată revelație, învingând, pe Ilie Oană, Dinamo. Tehnicianul gazdelor, Bogdan Andone, a vorbit cu respect la adresa adversarului ploieștean. „Petrolul este o echipă bine organizată, care a arătat în prima etapă că știe foarte bine ce își dorește. Nu ne va aștepta un meci simplu. Va trebui să fim pregătiți din toate punctele de vedere, să avem răbdare și să gestionăm bine momentele jocului”, a precizat Andone. Datori, ca prestație generală, la București, în eșecul, 0-2, cu FCSB, piteștenii speră într-o evoluție mai bună cu Petrolul. „Este primul meci acasă și trebuie să arătăm dorință, atitudine pozitivă și să demonstrăm că vrem să câștigăm. Ne dorim să ștergem impresia lăsată în prima etapă și să obținem prima victorie din acest sezon”, a completat Amdone. FC Argeș-Petrolul este vineri seară, de la ora 21.30, la Mioveni, într-o partidă care va conta pentru etapa secundă din noul sezon al Superligii.