Autoritățile române au în vedere mai multe scenarii, inclusiv repornirea Petrotel Lukoil, măsuri analizate în contextul scumpirii carburanților pe fondul crizei din Orientul Mijlociu.
Bogdan Ivan, ministrul Energiei: „Am luat în calcul să redeschidem rafinăria Petrotel. Am reușit să amânăm o revizie la Petromidia, lucrăm la capacitate maximă la Petrobrazi”

Scumpirile la carburanți, înregistrate în ultimele zile, au determinat autoritățile române să caute variante de limita fenomenul. Esențială ar fi creșterea producției, ceea ce ar însemna, printre altele, reoperaționalizarea Petrotel, rafinăria Lukoil de la Ploiești.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni seară, la Antena 3, că soluțiile trebuie căutate pe plan național.

„Ceea ce nu putem să controlăm este prețul la nivel mondial. Deja acolo este o zonă de recorduri istorice. Cea mai mare creștere săptămânală, după 1983. Ceea ce mă interesează pe mine în România e ca oamenii să știe că nu pot să vină pe acest fond companii care să aibă profituri excepționale bazându-se pe acest context excepțional și să bage mâna în buzunarul românilor.

Lucrăm împreună cu Ministerul Finanțelor, cu toți colegii din Guvernul României pentru a găsi metode prin care să îi protejăm pe oameni de aceste creșteri galopante. Vorbim și despre transportatori, vorbim și despre agricultori pentru că începe cultura de primăvară. Am ținut legătura și cu ministrul Transporturilor, și cu ministrul Agriculturii, și cu toate structurile patronale pentru a găsi o formulă pentru a limita cât mai mult acest efect extrem de nociv asupra economiei naționale”, a spus ministrul.

Ivan a anunțat că a fost amânată revizia programată la Petromidia Năvodari și ar putea fi reoperaționalizată și rafinăria Petrotel Ploiești.

„Am luat în calcul să redeschidem, să reoperaționalizăm rafinăria Petrotel, care va putea să rafineze până la 20% din petrolul rafinat în România și să ne asigure mai multe produse petroliere în piață și de asta mă asigur că avem suficiente produse petroliere. Am crescut foarte mult importurile de petrol brut. Am reușit să amânăm temporar o revizie tehnică a rafinăriei Petromidia, lucrăm la capacitate maximă şi la Petrobrazi, tocmai pentru a ne asigura că în România avem o stabilitate”, a anunțat Bogdan Ivan.