Cătălin Predoiu şi-a dat demisia, miercuri, din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL. Gestul vine după ce acesta s-a poziționat de partea lui Adrian Veștea, desemnat premier de președintele României.
Surse din partid au declarat, pentru presa centrală, că Predoiu și-a depus demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL, asta chiar în timp ce la parlament conducerea liberalilor hotăra convocarea, pentru duminică, a unui Congres Extraordinar.
Citește articolul: Congres Extraordinar duminică, la PNL, în urma desemnării lui Adrian Veștea în funcția de premier
„Eu cred că soluția ieșirii din impasul politic este un astfel de compromis politic rezonabil, prin instalarea unui guvern Veștea și refacerea Coaliției cu un termen-limită precis, până în iunie 2027, când expiră termenul până la care inițial PNL și-a asumat conducerea guvernului, cu un program clar și ferm și cu precizarea că încălcarea lui de către PSD sau orice alt membru al Coaliției va fi sancționată cu plecarea imediată a PNL în opoziție.
PNL se achită astfel de sarcina scoaterii țării din criză și își poate vedea apoi și de propriile strategii din opoziție, așa cum a decis. Aceasta nu ar fi o abdicare de la deciziile luate, ci o adaptare la contextul prezent, care reclamă cu urgență un guvern politic”, scria luni Cătălin Predoiu, ca reacție la desemnarea lui Adrian veștea în funcția de premier și cererea transmisă acestuia de liberali, să-și depună mandatul.
Cătălin Predoiu este cel mai longeviv prim-ministru post-decembrist, cu mandate a căror durată totalizează peste 9 ani, a fost președinte PNL și de trei ori prim-ministru interimar.
Informațiile care au circulat în ultimele ore în spațiul public îl indică pe Cătălin Predoiu drept propunere pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne, în Guvernul Veștea.