Două trenuri locale s-au ciocnit frontal în Danemarca joi, rănind cel puțin 17 oameni, dintre care patru se află în stare critică, a declarat serviciul de urgență.
Cel puţin 17 răniţi, între care patru grav, într-un accident feroviar în Danemarca

Două trenuri locale s-au ciocnit frontal în Danemarca joi, rănind cel puțin 17 oameni, dintre care patru se află în stare critică, a declarat serviciul de urgență.

Potrivit AGERPRES citând Reuters, coliziunea a provocat avarii extinse în partea din față a ambelor trenuri, cabinele fiind complet deformate și zdrobite sub impact, iar parbrizele și geamurile fiind făcute țăndări, așa cum o arată fotografiile care circulă în presă. 
Incidentul s-a produs la circa 40 de kilometri nord de Copenhaga, pe o linie feroviară care leagă orașele Hillerod și Kagerup, a declarat poliția într-un comunicat.
“Am primit alerta chiar la ora 6:30” (4:30 GMT), a declarat pentru AFP Tim Simonsen, purtător de cuvânt al serviciilor de urgență. “Este vorba de două trenuri locale care s-au ciocnit frontal”, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de salvare.
“Există răniți printre pasageri. Toată lumea a ieșit din trenuri, așa că nimeni nu este blocat... Resurse importante au fost trimise la fața locului”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Răniții au fost transportați ulterior departe de locul accidentului cu ambulanțe și elicoptere, a declarat departamentul de pompieri pe platforma X.
Poliția desfășoară o anchetă tehnică la fața locului. Perimetrul a fost securizat, iar secțiunea dintre Isterodvejen și Kagerup se așteaptă să rămână închisă pe termen nelimitat.
Serviciile de urgență au programat o conferință de presă în cursul dimineții.

Primărița orașului Gribskov, municipalitatea în care s-a produs accidentul, Trine Egetved, a scris pe Facebook că unii dintre răniți au fost transportați cu elicopterul la Spitalul Rigshospitalet. “Sunt profund supărată și șocată, iar gândurile mele sunt alături de toți cei implicați”, a spus ea.
Acest tren “este folosit de mulți locuitori din Gribskov, angajați și studenți. Serviciile de urgență lucrează neobosit, iar noi, la nivel central, încercăm să obținem o imagine clară a ceea ce s-a întâmplat și să ne asigurăm că toată lumea primește ajutorul de care are nevoie”, a dat asigurări Egetved.

Sursă foto AGERPRES.