Vineri 13 noiembrie a fost o zi cu ghinion pentru un cetățean grec. polițiștii au constatat că acesta avea permisul suspendat
Cetățen grec depistat conducând pe DN 1 cu permisul suspendat

Vineri 13 noiembrie a fost o zi cu ghinion pentru un cetățean grec. 

Vineri, în jurul orei 11:50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Bănești, au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, din direcția Brașov către București.

Potrivit IPJ Prahova, la volanul ansamblului de vehicule a fost identificat un bărbat în vârstă de 70 de ani, de cetățenie greacă.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta figura cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendat dreptul de a conduce.

Sursă foto ilustrativ IPJ PRAHOVA