Din cele șase persoane duse la audieri, în urma perchezițiilor de ieri, în dosarul de viol, cinci au fost reținute, iar pentru două se cer noi măsuri preventive
Cinci persoane au fost reținute în dosarul de viol și influențare a declarațiilor

Din cele șase persoane duse la audieri, în urma perchezițiilor de ieri, în dosarul de viol, cinci au fost reținute. Două dintre acestea vor ajunge astăzi în fața procurorilor, pentru dispunerea de noi măsuri preventive.

Cei șase au fost duși la audieri în cursul zilei de ieri, în urma unor percheziții derulate în Ploiești, Râfov, Valea Călugărească și Dumbrava.

„În urma activităților desfășurate, față de 5 persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, în aceeași zi, față de 3 dintre cele 5 persoane reținute, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de influențarea declarațiilor, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Celelalte două persoane au rămas în continuare sub măsura reținerii pentru 24 de ore. Una dintre acestea este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol  și influențarea declarațiilor, iar cealaltă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de influențarea declarațiilor și mărturie mincinoasă”, a anunțat IJP Prahova.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Percheziții în Ploiești, Râfov, Valea Călugărească și Dumbrava, într-un dosar de viol. Victima, o minoră de 14 ani, ar fi fost presată să-și retragă plângerea

În cursul zilei de astăzi, cele două persoane încă aflate în arest vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și dispunerea măsurilor legale.