O căruță și un autoturism au fost implicat în accidentul petrecut la mizeul nopții, pe Șos. Găești din Târgoviște. Doi adulți și trei copii au ajuns la spital.
accident caruta victime copii targoviste

O căruță și un autoturism au fost implicat în accidentul petrecut la mizeul nopții, pe Șos. Găești din Târgoviște. Doi adulți și trei minori cu vârste între 3 și 15 ani au ajuns la spital. Atât conducătorul atelajului, cât și șoferul sunt cercetați penal pentru vătămare din culpă, dar și pentru că au condus ub influența alcoolului. Ambii bărbați erau beți.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că „un bărbat de 51 de ani, din comuna Dragodana, în timp ce ar fi condus un autoturism pe Șoseaua Găești, din municipiul Târgoviște, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un atelaj hipo condus de un bărbat, de 37 de ani.”

Bărbatul de 37 de ani, o femeie de 42 de ani și trei minori, cu vârste cuprinse între 3 și  15 ani, pasageri în atelajul hipo, au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

În urma impactului, și calul a fost rănit, grav, fiind necesară eutanasierea acestuia de către medicii veterinari. 

„Cei doi bărbați implicați în accident au fost testați cu aparatul din dotare în vederea depistării consumului de alcool, rezultând o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto și o valoare de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului atelajului hipo”, a mai precizat IJP Dâmbovița. 

Poza articol  Citește articolul: UPDATE. PLOIEȘTI. Accident cu pieton, în Bariera București. Femeia lovită de mașină a murit la spital

Și conducătorul autoturismului a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice necesare stabilirii concentrației de alcool.

În urma celor constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa foto: ISU Dâmbovița