Luni, la ora 10.00, două alerte de caniculă intră în vigoare. Cele mai afectate for fi județele din sud-vestul țării, unde maximele vor ajunge la 40 de grade la umbră.

Luni, la ora 10.00, două alerte de caniculă intră în vigoare. Cele mai afectate for fi județele din sud-vestul țării, unde maximele vor ajunge la 40 de grade la umbră. ANM anunță că valul de căldură va persista, până spre sfârșitul săptămânii.

Luni, valul de căldură se va manifesta în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman unde va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 40 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 19 și 23 de grade, caracterizând o noapte tropicală. Cele cinci județe se vor afla sub cod portocaliu până marți dimineață.

De asemenea, a fost emis cod galben pentru nordul Banatului, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei și în sud-vestul Dobrogei unde va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 și 21 de grade, caracterizând local o noapte tropicală.

Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, caniculă și disconfortul termic vor persista mai ales în jumătatea sudică a țării, anunță ANM.

Sursa foto: depositphotos.com