Avertizările de instabilitate atmosferică au fost prelungite de ANM. Furtuni se pot produce în special în Oltenia, Ardeal, Moldova și în zonele montane
Codul galben de furtuni și averse este valabil până sâmbătă, la ora 22.00.
„În cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, nordul și vestul Moldovei și local în Carpații Meridionali și Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, izolat intensificări ale vântului (rafale de 40...50 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp (3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de 30...50 l/mp.
Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala și în restul zonelor, dar pe arii restrânse”, a anunțat ANM.
Sub avertizare se află și zona montană a județului Prahova.
De asemenea, meteorologii au emis un cod galben de ploi în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică nordul și vestul Moldovei, precum și în Carpații Orientali, unde vor fi averse ce vor acumula cantități de apă de 20...40 l/mp.
Foto cu caracter ilustrativ