COMUNICAT DE PRESĂ -  Eficientizare energetică Lot 1 - Centru - Orașul Buftea, Județul Ilfov  
COMUNICAT DE PRESĂ -  Eficientizare energetică Lot 1 - Centru - Orașul Buftea

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Eficientizare energetică Lot 1 - Centru - Orașul Buftea, Județul Ilfov

 

Buftea, octombrie 2026

 

Unitatea Administrativ-Teritorială Oraș Buftea anunță implementarea proiectului „Eficientizare energetică Lot 1 - Centru - Orașul Buftea, Județul Ilfov”, cod SMIS 329363, cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Regional București-Ilfov 2021-2027.

Proiectul vizează renovarea energetică a cinci blocuri de locuințe din zona centrală a orașului Buftea, județul Ilfov: PM1, PM2, PM3, PM8 și Vile Judecătorie. Investiția urmărește îmbunătățirea confortului locatarilor, reducerea consumului de energie și limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Valoarea totală a proiectului este de 31.937.662,98 lei, integral eligibilă, din care 24.911.377,11 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă (78%), iar 7.026.285,87 lei reprezintă contribuția proprie a U.A.T. Oraș Buftea (22%).

 

Obiectivul general

Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din orașul Buftea, în acord cu Strategia Națională de Renovare pe Termen Lung, pentru creșterea calității vieții cetățenilor și reducerea impactului asupra mediului.

 

Obiectivele specifice

Ø  Îmbunătățirea eficienței energetice a celor cinci blocuri, în vederea obținerii unei economii anuale de energie mai mari de 40%.

Ø  Îmbunătățirea infrastructurii blocurilor prin măsuri de izolare termică, modernizarea instalațiilor și utilizarea surselor regenerabile de energie, conform soluțiilor tehnice prevăzute în proiect.

 

Rezultatele preconizate

Ø  5 blocuri renovate energetic, cu 126 de locuințe cu performanță energetică îmbunătățită;

Ø  391 de persoane vizate de proiect;

Ø  reducerea consumului anual de energie primară cu 3.379,580 MWh/an;

Ø  reducerea emisiilor anuale de gaze cu efect de seră cu 682,750 tone CO₂ echivalent/an.

 

Perioada de implementare: 1.07.2026- 30.06.2028.