Comunicat de presă privind demararea proiectului Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Ansamblului Fostului Schit Brădetu 
 Comunicat de presă privind demararea proiectului Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Ansamblului Fostului Schit Brădetu 

24.06.2026, Brăduleț, Argeș

 

 Comunicat de presă privind demararea proiectului
Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Ansamblului Fostului Schit Brădetu 

Parohia Brădet anunță demararea implementării proiectului <<Consolidare, restaurare și punere în valoare a Ansamblului Fostului Schit Brădetu - Biserica „Înălțarea Domnului”, Turnul Clopotniță și Zidul de Incintă, sat Brădetu, comuna Brăduleț, județul Argeș (cod LMI - 2015 AG-II-a-A-13490)>>, cod SMIS 337929. 

Proiectul se implementează în baza Contractului de finanțare nr. 811/29.05.2026, semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia. Acesta este finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea 6: O regiune atractivă, și răspunde Obiectivului specific 5.2: Promovarea dezvoltării locale integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil și a securității în alte zone decât cele urbane, în cadrul Apelului de proiecte PRSM/380/PRSM_P6/OP5/RSO5.2/PRSM_A40. 

Locul de implementare al proiectului este satul Brădetu, nr. 41, comuna Brăduleț, județul Argeș, pe o perioadă de 41 de luni, între 29.05.2026 și 28.10.2029. 

Valoarea totală a proiectului este de 3.849.192,86 euro, din care:

·      Finanțare nerambursabilă: 3.744.555,93 euro, alcătuită din:

§  Bugetul UE: 3.182.872,54 euro;

§  Bugetul Național: 561.683,39 euro.

·      Contribuția beneficiarului: 104.636,93 euro.

 

Proiectul are ca obiectiv general sprijinirea dezvoltării durabile a comunei Brăduleț, județului Argeș și a regiunii Sud-Muntenia, prin consolidarea, restaurarea și promovarea Ansamblului Fostului Schit Brădetu (cod LMI: AG-II-a-A-13490), contribuind la protejarea patrimoniului cultural, la creșterea atractivității turistice și la susținerea economiei locale și regionale. 

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

1. Consolidarea și restaurarea Ansamblului Fostului Schit Brădetu, compus din Biserica „Înălțarea Domnului” (cod LMI: AG-II-m-A-13490.01), Turn-clopotniță (cod LMI: AG-II-m-A-13490.02) și Zid de incintă (cod LMI: AG-II-m-A-13490.03), pentru asigurarea conservării durabile și protejarea valorii sale culturale și istorice.

2. Creșterea vizibilității și atractivității turistice a Ansamblului Fostului Schit Brădetu prin activități de promovare și valorificare turistică, contribuind la dezvoltarea turismului cultural și religios în județul Argeș. 

Prin implementarea proiectului se urmărește obținerea următoarelor rezultate:

1. Ansamblul Fostului Schit Brădetu restaurat și consolidat, cu autenticitatea istorică și culturală conservată, având un aspect estetic îmbunătățit și adaptat cerințelor de protejare și valorificare durabilă.

2. Ansamblul Fostului Schit Brădetu valorificat turistic, cu vizibilitate sporită și o creștere anuală a numărului de vizitatori cu cel puțin 6,5%, contribuind la dezvoltarea turismului cultural și religios și a economiei locale. 

Impactul proiectului: Proiectul contribuie la protejarea și valorificarea patrimoniului cultural, la dezvoltarea turismului durabil și la creșterea atractivității culturale și turistice a comunei Brăduleț, a județului Argeș și a regiunii Sud-Muntenia. 

Date de contact ale beneficiarului:
Parohia Brădet
sat Brădetu, nr. 41, comuna Brăduleț, județul Argeș
Tel./Fax: +0740 124 521
E-mail: proiectparohiabradet@gmail.com
Website: https://parohia-bradetu.ro/