Președintele Nicușor Dan are joi dimineața, la Palatul Cotroceni, consultări privind situația economică și politică a țării.
Consultări la Cotroceni. Nicușor Dan se întâlnește cu liderii grupurilor parlamentare Uniți pentru România, PACE și neafiliați

Președintele Nicușor Dan are joi dimineața, la Palatul Cotroceni, consultări privind situația economică și politică a țării cu parlamentarii din grupul Uniți pentru România, din grupul PACE – Întâi România și cu cei neafiliați.

Potrivit HotNews, alături de președintele Nicușor Dan participă la consultări Diana Iancu, consilier prezidențial pentru comunicare publică, Valentin Naumescu, consilier prezidențial pentru afaceri europene, Radu Burnete, consilier prezidențial pentru politici economice, Cristian Roșu, consilier de stat, șeful Oficiului pentru Relații cu Cetățenii și Ana-Maria Geană, consilier de stat pentru românii de pretutindeni.

Luni a fost prima zi de consultări oficiale organizate de șeful statului la Cotroceni, unde au venit pe rând reprezentanții minorităților naționale, PSD, PNL, USR, UDMR, AUR, POT și SOS România.

PNL și USR au anunțat președintele când vor intra în opoziție, AUR a cerut mandat pentru formarea Guvernului, iar PSD a reluat cele două condiții pentru viitorul Guvern: fără Ilie Bolojan prim-ministru și excluderea unei alianțe în afara partidelor prooccidentale. POT a cerut „guvern prooccidental”, în timp ce SOS România i-a cerut demisia președintelui Dan.
Șeful statului nu a făcut declarații după consultările de la Cotroceni care au durat 7 ore.