Un copil de 10 ani, aflat pe bicicletă, a fost lovit de mașină, marți seară, în zona centrală a Ploieștiului. Băiatul a fost transportat la spital.
„Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că un bărbat de 58 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Erou Călin Cătălin, din direcția Bulevardului Republicii către strada Emile Zola, iar în momentul în care ar fi ajuns în proximitatea Palatului Culturii, ar fi intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de un minor, de 10 ani.
În urma producerii evenimentului rutier, minorul a suferit vătămări corporale și a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri și efectuarea de investigații medicale”, a precizat IJP Prahova.
Citește articolul: Accident mortal in Puchenii Mari. Doi tineri și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau a lovit un copac
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Foto cu caracter ilustrativ