Un șofer din Brașov a fost depistat în plină zi, pe DN1, gonind cu 115 km/oră în localitate. În plus, bărbatul era beat, anunță IJP Prahova.
În viteză, pe DN1, cu alcoolemie de 1,40. Un șofer din Brașov s-a ales cu dosar penal

Un șofer din Brașov a fost depistat în plină zi, pe DN1, gonind cu 115 km/oră în localitate. În plus, bărbatul era beat.

„Polițiștii Serviciului Rutier au oprit, pentru control, la data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 16:15, un autoturism condus de către un bărbat, care a fost înregistrat de aparatul radar rulând pe Drumul Național 1, pe raza localității Cornu, în zona km 96+200 m, pe direcția Ploiești către Brașov, cu viteza de 115 de km/h (+45 km/h).

În urma verificărilor efectuate, aceștia au identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat de 30 de ani din județul Brașov și, întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Poza articol  Citește articolul: Urs lovit de mașină pe DN1, în zona Cornu

Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Pe numele acesdtuia a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa foto: IJP Prahova