Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a participat, marți, la Măneciu, alături de autoritățile locale și cele județene, la inaugurarea celei de-a 47-a creșe finalizate în cadrul programului național „Sfânta Ana”. Noua creșă are o capacitate de 11 grupe (110 copii) și este rezultatul unei investiții totale de aproape 5 milioane de euro.
Unitatea este prima de acest fel realizată vreodată în comuna din nordul județului Prahova, o localitate cu aproximativ 10.000 de locuitori, și cea de-a treia din Prahova, după cele de la Ploiești și Câmpina, construite tot prin Programul guvernamental de construire „Sfânta Ana”.
FOTO 📸 Prima creșă construită în Ploiești de la Revoluție încoace a fost deschisă la 10 luni de la inaugurarea oficială
„Am creat, până acum aproape 3.000 de noi locuri pentru cei mici, iar aceasta este cea de-a 47-a creșă finalizată până în prezent”, a anunțat ministrul Cseke Attila.
Creșa are o capacitate de 110 locuri, 11 dormitoare, 6 camere de joacă dotate complet, spații multifuncționale pentru activități educative, cabinet medical, spații administrative și locuri de joacă exterioare.
Clădirea este realizată la standarde moderne, cu eficiență energetică ridicată, tâmplării performante, finisaje sigure pentru copii și soluții adaptate cerințelor actuale pentru învățământul antepreșcolar.
„Fiecare creșă nouă înseamnă o comunitate care câștigă șanse pentru viitor. La Măneciu, am finalizat o investiție mare, modernă, care demonstrează că dezvoltarea nu se rezumă doar la centrele urbane, dezvoltăm și mediul rural”, a precizat ministrul Dezvoltării.
Ministerul de resort a finanțat construcția acestei unități cu 24,5 milioane de lei.
Sursa foto: Ministerul Dezvoltării