„Fjord”, noul film al lui Cristian Mungiu, a fost selectat joi pentru competiţia oficială a celei de-a 79-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, prestigiosul festival de film la care regizorul român a obținut recunoașterea internațională printr-o serie de filme care au impresionat publicul din afara României.
„Fjord” este primul film în limba engleză regizat de Cristian Mungiu şi totodată primul „românesc” în care joacă actorul american de origine română Sebastian Stan, care a fost premiat anul trecut la Hollywood primul Glob de Aur din carieră, pentru rolul din lungmetrajul „A Different Man”, și a fost nominalizat și la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor, grație interpretării din „The Apprentice”.
Noul film al lui Mungiu a fost filmat în mare parte în Norvegia și spune povestea soţilor Lisbet şi Mihai Gheorghiu, care se mută într-un sat dintr-un mic fiord norvegian, unde se împrietenesc cu vecinii lor, soţii Halberg.
Copiii celor două familii devin apropiaţi, în ciuda diferenţelor de educaţie şi valori.
„Prin semnificațiile poveștii din ‘Fjord’ continui să îmi pun întrebări și să aduc în discuție aspecte ale societății globalizate de astăzi, în care oameni cu culturi și educații foarte diferite ajung să se intersecteze, să trebuiască să comunice și să coexiste – ceea ce uneori nu se face cu ușurință (…)”, a explicat Cristian Mungiu într-un interviu acordat anul trecut Agerpres, potrivit HotNews.
„Societatea e divizată, nu doar cea românească, ci societatea occidentală, în ansamblul ei, și nu e vorba doar de ideologie sau de clase sociale, ci și de diferențe substanțiale explicate prin educație, cultură, bunăstare, dezvoltări istorice și religioase foarte diferite. Astăzi, într-o epocă în care teoretic clamăm toleranța și libertatea individuală, suntem în fapt aproape incapabili să asimilăm și viziuni despre societate și viața privată diferite de ale noastre”, a mai afirmat regizorul român în vârstă de 57 de ani.
Alături de Sebastian Stan, filmul îi are în distribuție pe și Renate Reinsve („Sentimental Value”), Lisa Loven („Force Majeure”) și Lisa Carlehed (The Emigrants), dar și pe actorii români Adrian Titieni, Ana Bodea, Alin Panc, Giulia Nahmany, Vanessa Ceban și Jonathan Breazu.
Sursă foto https://www.imdb.com/