CSO Plopeni nu mai găsește de câteva etape drumul către victorie
CSO Plopeni alunecă în clasament. Eșec clar cu Flacăra Moreni

CSO Plopeni nu mai găsește de câteva etape drumul către victorie

Urmarea se vede, clar, în clasament unde trupa antrenată de Pompiliu Stoica coboară, încet dar sigur, spre locurile din subsol. Partida cu liderul seriei, Flacăra Moreni, nu a lăsat nicio speranță echipei gazdă. Cu un Andrei Zaharia din nou strălucitor, vorbim de liderul ierarhiei golgeterilor, dâmbovițenii s-au impus clar, la scor, 3-0. Zaharia, în două rânduri, și Chiriac au semnat golurile formației antrenate de Cristinel Țermure. CSO Plopeni a ajuns pe locul opt în clasamentul din C3, după trei partide consecutive fără victorie, cu 10 puncte, înaintea vizitei buzoienilor de la Petrolul Berca în meciul care are loc sîmbătă, de la ora 15.00, pe arena Gheorghe Șilaev, în etapa a X-a din actualul sezon.