Baschetbaliștii de la CSM BBA Petrolul joacă în fața propriilor suporteri miercuri seară
Prima apariţie a CSM BBA Petrolul Ploieşti în faţa propriilor suporteri se va produce miercuri seară, de la ora 19:00. Sala Sporturilor Olimpia va găzdui meciul retur cu SCM Politehnica Timişoara din primul tur al Cupei României la Baschet Masculin – Ediţia 2026-2027. Baschetbaliștii de la CSM pornesc cu un avantaj de 7 puncte după victoria cu 72-65 obţinută sâmbătă, pe Bega, fiind favoriţi la calificare. Staff-ul tehnic al echipei ploieștene nu se confruntă cu probleme majore de efectiv, singura absenţă fiind, ca şi în tur, cea a lui Robert Pătraru, accidentat.
„Cu siguranţă ne aşteptăm la o reacţie din partea adversarilor, care vor încerca să-şi rezolve problemele cu care s-au confruntat la primul joc şi să câştige returul. În tur am condus şi la mai mult de 10 puncte pe final, dar am câştigat numai la 7. Este suficient pentru a ne califica? Vom vedea, dar trebuie să jucăm ca şi când am porni de la 0-0, să jucăm pentru a câştiga, nu pentru a menţine acel avantaj din tur. Jocul nostru a fost ok, cu unele suişuri şi coborîşuri, dar am condus meciul în toate cele 40 de minute. Totodată, este şi o situaţie nouă pentru noi, o echipă tânără, care are de gestionat un avantaj obţinut în prima manşă, dar dacă vom lupta şi vom juca la acelaşi nivel, cred că ne putem califica. Va fi şi puţină presiune, nu din partea mea, ci a rezultatului din tur şi a faptului că vom juca în faţa propriilor suporteri, care probabil că au anumite aşteptări după victoria de la Timişoara, însă sper să gestionăm bine situaţia şi să ne bucurăm la final”, a declarat antrenorul Milan Skobalj.
Întâlnirea va fi arbitrată de Alexandru Olaru, Vlad Cotrobaş şi Tudor Călina (toţi din Bucureşti). Comisar din partea FRB va fi Cătălin Burlacu (Ploieşti).
Partida de mâine seară va putea fi urmărită pe canalul de youtube al Federaţiei Române de Baschet, accesând următorul link: https://www.youtube.com/@romaniabasketball.
Accesul publicului este liber.