Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului dezbate și votează marți, de la ora 11:00, moțiunea depusă săptămâna trecută de PSD și AUR contra Guvernului Ilie Bolojan. Pentru ca moțiunea să treacă, iar Executivul să fie demis sunt necesare voturile a 233 din cei 465 de parlamentari.
Potrivit HotNews, procedura parlamentară pentru o moțiune de cenzură este una de durată, în cadrul căreia sunt prevăzute dezbateri pe textul moțiunii și discursuri ținute atât de senatori și deputați, cât și de reprezentanți ai Guvernului.
Înainte de a începe votarea, preşedintele Camerei Deputaţilor explică procedura şi semnificaţia votului.
După dezbateri și discursuri începe votul, fiecare din cei 465 parlamentari fiind strigat de la tribună pentru a veni să-și exprime opțiunea.
Parlamentarii primesc două bile: un albă și una neagră, care trebuie puse în cele două urne (tot una albă și una neagră). Ei își exprimă opțiunea introducând bilele în urnă, potrivit Regulamentului Camerei Deputaților:
Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot „pentru”, iar bila albă introdusă în urna neagră şi bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot „contra”.
Ambele bile introduse în urna neagră înseamnă „abţinere”.
După ce este strigată lista celor 465 de parlamentari, se numără voturile și este anunțat rezultatul moțiunii de cenzură.
„Biroul permanent hotărăşte asupra mijloacelor prin care se asigură caracterul secret al votului, precum şi procedura de numărare şi modelul procesului-verbal care consemnează rezultatul votului”, prevede Regulamentul.
Sursă foto ilustrativ, cursdeguvernare.ro.