Un dâmbovițean a fost arestat preventiv, în weekend, pentru omor calificat, faptă comisă în cursul săptămânii trecute. Victima a fost ucisă cu bătaia.
Cazul a fost făcut public de procurori.
„La data de 08.08.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale față de inculpatul D.M.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «omor calificat».
(...) În noaptea de 06/07.08.2026, în timp ce se afla în locuința acestuia situată în comuna Șotânga, județul Dâmbovița împreună cu persoana vătămată S.D., pe fondul consumului de alcool, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei datorată stării avansate de ebrietate în care se afla, inculpatul i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii și cu brațele în zona capului și a regiunii cervicale, producându-i leziuni traumatice grave, care s-au soldat cu decesul victimei”, au precizat anchetatorii.
Suspectul a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Foto cu caracter ilustrativ