Accidentul a avut loc în zona Șotrile, după ce șoferul unui TIR a efectuat un viraj la stânga, în timp ce alt conducător auto se afla în depășire.
ambulanță

Accidentul a avut loc în zona Șotrile, după ce șoferul unui TIR a efectuat un viraj la stânga, în timp ce alt conducător auto se afla în depășire.

„Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 39 de ani, care ar fi condus un ansamblu de vehicule format dintr-un autovehicul și o semiremorcă, ar fi efectuat un viraj la stânga și ar fi stânjenit astfel un autoturism care ar fi fost angajat în depășire, condus de un bărbat de 67 de ani.

Pentru a evita impactul, conducătorul celui de-al doilea autoturism a părăsit partea carosabilă prin partea stângă, intrând în coliziune cu un cap de pod”, a anunțat IJP Prahova, în baza informațiilor primite de la polițiștii care au efectuat primele cercetări la fața locului.

În urma accidentului rutier, un bărbat de 48 de ani, pasager în autoturism, a fost rănit, fiind transportat la spital, pentru îngrijiri medicale. 

Polițiștii au stabilit că niciunul dintre șoferi nu se afla sub influența băuturilor alcoolice și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Un polițist aflat în timpul liber a intervenit la două accidente pe drumul spre Buzău. IJP Prahova: „Misiunea de a proteja viața nu începe și nu se încheie odată cu programul de lucru”

Foto cu caracter ilustrativ