Descoperire macabră la Costinești. Trupul unei persoane a fost găsit în mare

Un cadavru a fost găsit în zona stațiunii Costinești. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili identitatea persoanei și împrejurările exacte care au produs decesul.  La fața locului au mers criminaliștii pentru a începe cercetările.

Alerta a fost dată la numărul 112 sâmbătă seara. Echipajele de poliție au izolat perimetrul pentru a strânge primele indicii, iar cercetările sunt în plină desfășurare, relatează b1tv citând ProTV. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au transmis primele date despre caz.

„Astăzi, 29 august, în jurul orei 19.00, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, în apa mării, în zona localităţii Costineşti, a fost descoperit cadavrul unei persoane. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia, precum şi criminalişti”, au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Sursă foto ilustrativ, ziare.com