Doi tineri s-au înecat duminică, în zona Faleza Olimp - Steaua de Mare. Victimele, doi frați din Vaslui, aveau 17, respectiv 19 ani, veniseră la mare să lucreze pe durata sezonului estival. Alte alerte au fost în zona Eforie, în timp ce în Satu Mare și Călărași salvatorii caută trupurile a doi bărbați, unul de numai 18 ani, de asemenea înghițiți de ape.
Un adolescent în vârstă de 17 ani și-a pierdut viața duminică, la Olimp. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea a două persoane dispărute în mare în zona Faleza Olimp - Steaua de Mare.
La fața locului s-au deplasat pompierii cu ambarcațiunea de la Mangalia și o mașină de stingere. Victima a fost scoasă din apă de un salvamar, iar echipajul SAJ ajuns la fața locului a început protocolul de resuscitare, însă fără rezultat, băiatul de 17 ani fiind declarat decedat.
La scurt timp după aceea, un alt caz a fost înregistrat în aceeași zonă. Victima a fost găsită și a fost adusă la țărm, unde a fost supusă manevrelor de resuscitare, însă fără rezultat. Este vorba, de această dată, de un tânăr de 19 ani.
Intervenții și la Eforie, pentru salvarea turiștilor care s-au aventurat în valuri. Doi dintre ei, copii de numai 12 ani
Potrivit DSU, și la Eforie Sud., salvatorii au intervenit în cazul a doi tineri, în vârstă de 24 și 22 de ani, scoși din mare de turiști. Ambelor persoane le-au fost acordate îngrijiri medicale în punctul de prim ajutor. Tânărul de 22 de ani a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate, în timp ce persoana de 24 de ani a refuzat transportul la unitatea spitalicească.
La Eforie Nord, salvatorii au intervenit după ce doi minori, ambii în vârstă de 12 ani, au fost scoși din apă de salvamari. La fața locului a fost mobilizată șenilata din Eforie Nord, pentru acordarea asistenței necesare. Din fericire, starea celor doi minori a fost bună, aceștia neavând nevoie de transport la spital.
Dispăruți în apă. Misiunile de căutare vor fi reluate luni
Alte două tragedii s-au petrecut în țară, de asemenea pe parcursul zilei de duminică.
Echipajele de intervenție ale ISU Satu Mare au fost alertate cu privire la desfășoară operațiuni de căutare pentru o persoană posibil înecată în râul Someș. Presa locală scrie că ar fi vorba despre un tânăr de 18 ani înghițit de ape după ce ar fi dat de o groapă, potrivit mărturiei unui prieten care se afla cu acesta. La fața locului au fost trimise o autospecială de stingere, o unitate de terapie intensivă mobilă, o autospecială de primă intervenție si comandă, o barcă pneumatică, o autospecială pentru descarcerare și 15 cadre. Salvatorii au apelat inclusiv la un sonar pentru găsirea victimei, însă, eforturile au fost în zadar.
Tot duminică, la Călărași. forțele de intervenție au desfășurat o misiune de căutare-salvare pe fluviul Dunărea, după ce un bărbat a intrat în apă și nu a mai revenit la mal, a anunțat DSU. La misiune au participat o autospecială pentru intervenție și comandă (APIC), o ambarcațiune, un scafandru și un echipaj de prim ajutor (EPA), precum și un echipaj cu o ambarcațiune de la Poliția de Frontieră. Victima nu a fost găsită, iar căutările vor fi reluate în cursul zilei de luni.
Citește articolul: Bărbat găsit înecat, la Homorâciu. Avea doar 36 de ani
Foto cu caracter ilustrativ